Ineu

Este situat în partea vestică a Depresiunii Ciucului de Sus, la poalele nordice ale Munților Harghita, fiind învecinat direct cu satele Cîrța și Tomești. Se află la altitudinea de aproximativ 725 de metri. Satul este traversat de râurile Olt și Székaszó care se întâlnesc la partea de sud a poalelor dealului bisericii, la marginea de nord a satului Cîrța. Resursele naturale ale satului sunt foarte variate și complexe, întrucât marginile sale se întind la distanțe destul de mari spre nord, est și vest. Temperatura – ca și în întreaga Depresiune a Ciucului – este rece, vara fiind călduță, iar frigul de iarnă foarte lungă.

Această așezare populată s-a format de-a lungul secolelor; apariția ei coincide mai mult ca sigur cu stabilirea secuilor în Ciuc. În baza cercetărilor istoricului Dr. Szabó Miklós, satul are o istorie de mai mult de 800 de ani. El dezvoltă această idee în mod detaliat în cartea sa intitulată „MESÉL A MÚLT” (Trecutul povestește). Enoria, de care Ineu aparținea și aparține și acum împreună cu Cîrța, este amintită ca așezare comună în evidența dijmelor papale din 1332 sub numele de TERKŐ, iar în cele din 1406 sub numele de NAGYBOLDOGASSZONY (Adormirea Maicii Domnului). Locuitorii satului Ineu se ocupau mai ales cu agricultura și creșterea animalelor, dar au participat din plin și la servicii militare. În special, în timpul dominației austriece, în anii 1700, când au fost comandați să apere frontiera împotriva invaziilor turco-tătare.

Conform recensământului din 1604, la Ineu trăiau aproximativ 79 de familii față de cele 675 de gospodării de azi, însă o invazie tătară din 1694 a decimat familiile care locuiau aici. Ca urmare, mulți și-au pierdut viața, alții au fost luați cu forța de către cetele invadatoare. Așa au căzut în captivitate, între alții, și Szentes János, Barlok Gergely și Benedek János din Ineu. De asemenea, ciuma din Moldova a făcut multe victime de mai multe ori la începutul anilor 1700. De la mijlocul secolului al XVIII-lea situația se îmbunătățește, devastările cauzate de epidemie se reduc, iar de la începutul secolului al XIX-lea se percepe o creștere semnificativă a populației. Această creștere însă scade în a doua parte a secolului al XX-lea, deoarece unii se mută în oraș sau în Ungaria și lipsa nașterilor, de asemenea, influențează decreșterea populației. În prezent, sunt înregistrați 1800 de locuitori în cele 675 de gospodării amintite mai sus, însă numărul acesta scade și semnele îmbătrânirii, de asemenea, influențează semnificativ evoluția populației.

Ideologiile revoluției și războiului de independență din 1848 au ajuns și la Ineu unde în acele vremuri judele satului din punct de vedere militar era Kába István, din punct de vedere civil Gábor István, iar funcția de secretar era ocupată de Gegő Albert. Grănicerii de la Ineu au participat cu entuziasm la Adunarea de la Lutița, după care unii din participanți s-au alăturat grupei care se îndrepta spre Târgu Mureș. Locuitorii satului s-au luptat și pe frontul din Ungaria de Sud, dar au făcut față ca pedestrași sau cavaleriști și în armata generalului Bem din Ardeal. La data de 25 august 1849 la Jibou au fost ultimii care au capitulat în fața trupelor ruse care s-au alăturat austriecilor.

Al doilea război mondial, de asemenea, a afectat poporul atât din punct de vedere financiar, cât și din punctul de vedere al devastărilor sale directe. Mulți și-au pierdut viața în lupte, lăsând văduve, orfani și mame în urma lor. Composesoratul a încercat să-i ajute financiar pe aceștia din urmă și să contribuie la existența lor. Totuși, cu greu, dar populația și-a revenit după dificultăți și pierderi, și viața a început să devină mai suportabilă. Numărul gospodăriilor a crescut; au apărut primele treierători, semănători și prășitori în sat. Acestea din urmă constituiau proprietatea episcopiei. Închirierea lor se efectua în schimbul unei taxe de folosință. Creșterea animalelor a înflorit, mai ales creșterea oilor a fost pe primul plan. După aceea, și numărul bovinelor și calurilor a crescut. În administrarea composesoratului au ajuns păduri, pășuni și arabile. Distribuirea redevențelor însă, pe atunci, se efectua în proporție cu măsura dărilor, iar mai târziu pe bază de cotă-parte, adică drept. Așadar, locuitorii din Ineu au asigurat pâinea cea de toate zilele familiilor lor lucrând ca țărani săraci, zilieri, meseriași, muncitori. În același timp, morile de făină, pivele, presele de ulei și gaterele au asigurat existența multor familii.

După alegerile parlamentare din anul 1946 de după al doilea război mondial, a început o serie de schimbări în sat ca și în celelalte părți ale țării. Conducătorii vechi ai satului au fost îndepărtați din funcție și au fost numiți conducători noi în locul lor. Scopul noii conduceri a fost eliminarea proprietății private și înființarea fermelor colective. În acest scop, autoritățile au găsit localnici care au executat instrucțiunile noului regim cu fidelitate, chiar cu mai multă agresivitate. Pe alții, precum cei din învățământ, i-au convins prin diverse metode să meargă din poartă în poartă pentru colectivizare.

După perioada lungă a comunismului, deci după 1989, și la Ineu au avut loc multe schimbări. Situația financiară a populației a crescut semnificativ, s-au construit noi școli, iar multe clădiri au fost renovate. Proprietarii și-au primit înapoi pământurile, iar o parte a raporturilor de proprietate s-a soluționat; meșteșugarii și-au început activitățile, s-au deschis ateliere de tâmplărie, magazine alimentare și industriale. Fabrica de cherestea MODEL PROD-COM a asigurat locuri de muncă pentru mulți localnici, iar prin transformarea din nou a composesoratului denumit „TERCS” s-a făcut posibil administrarea chibzuită a pădurilor și pășunelor.

Din păcate, recesiunea economică care a început în 2009 și durează și în prezent i-a afectat și pe locuitorii din Ineu în mod nefavorabil; au încetat locuri de muncă, puterea de cumpărare a slăbit, iar entuziasmul pentru a construi a scăzut. Cu toate acestea, posibilitățile pentru supraviețuire există pentru că oamenii care trăiesc aici și conducătorii lor vor depăși cu siguranță dificultățile existente, întemeiând condițiile pentru dezvoltarea satului.

Sursă: Szabó Miklós – Jakab Sámuel,

Mesél a múlt (Trecutul povestește)
 
Csíkjenőfalva 800 éves története (Istoria de 800 de ani a satului Ineu)